Din dragoste pentru limba engleza, din sentimente de iubire si compasiune pentru copii, am ales sa fiu voluntara pentru ei intr-un Centru Social din Bucuresti.
Pentru ca nimic in viata nu trebuie sa para pierdut, totul se poate modela si recupera, imi spun adesea.
Am stat cu urechea palnie sa ascult sfaturile profesorilor Shakespeare School la trainingurile organizate special pentru noi, iau in considerare toate indrumarile acestora cat si ale voluntarilor cu experienta si astfel incerc sa descopar abilitati noi la copiii pe care ii pregatesc la limba engleza.
Activitatea mea in cadrul voluntariatului se bazeaza in primul rand pe sentimentul de a ajuta si de a demonstra “copiilor mei” ca poti prinde aripi, poti visa frumos, daca inveti sa comunici intr-o limba atat de frumoasa si iubita de multi oameni.
Pregatesc fiecare lectie, saptamanal, in amanunt pentru ca sunt constienta ca numai asa imi pot atinge obiectivul.
Nu am experienta sa predau ca un profesor, deci singurele mele arme la varsta mea sunt doar sentimentele de iubire si apreciere pentru aproapele nostru, multa rabdare si toleranta la maxim. Asa se explica ca atunci cand apar la lectie in fiecare saptamana, copiii ma imbratiseaza, cuibarindu-se la pieptul meu, legatura deja formata intre noi incepe sa se stranga din ce in ce mai tare.
Desi eu nu sunt o fire prea zglobie, am invatat totusi ca trebuie sa apelez la invatatul prin joc si astfel mai smulg “copiilor mei” zambete… Observ apoi cat de receptivi sunt… Am grija deseori sa le testez cunostintele acumulate tot prin aceleasi metode si imi dau seama ca am motive sa fiu mandra de ei.
Alteori, ii fac sa se simta importanti, le lipesc calificative in piept.
Desigur ca nu lipsesc momentele mai complicate, copilaresti pana la urma, cand copiii isi pierd atentia, devin nerabdatori sa termine lectia, doar unul din ei fiind suficient sa dea tonul ca toti ceilalti sa se lasa influentati, dar mai apas pe pedala de acceleratie, incerc sa devin un pic mai serioasa atat cat sa nu-i supar mai tare, iar daca uneori nu-mi iese, nu ma las pana data viitoare cand imi propun ca prin alte si alte metode sa recuperez timpul…
L –am intampinat impreuna pe Mos Nicolae la ora mea, iar bucuria copiilor a fost asa cum mi-am imaginat… Cateva dulciuri (la care mami si prietenii ei au ajutat) si cate o bluzita noua pentru fiecare (pentru asta m-am angajat sa spal mai des farfuria din care mananc J), au facut din ei cei mai cuminti si receptivi copii, iar increderea noastra e reciproca, ceea ce imi da speranta ca prietenia cu ei va fi din ce mai lunga si plina de experiente dragute.
Lectiile cu ei sunt interactive, copiii au idei si dorinte noi si asta se vede de la lectie la lectie. Mereu refuza pauza, par atenti, nerabdatori, motivati sa invete si dornici sa revin datile viitoare.
Uneori vor sa le aduc sa coloreze mai mult, iar eu le explic in engleza desenele. Incep sa-mi imaginez cum pun cate o caramida la formarea lor pentru viitor… dar si al meu personal.
De Craciun, am in plan sa le pregatesc o lectie mai speciala, in care desigur Mosu’ si ajutoarele lui sa fie prezenti si astfel sarbatoarea sfanta sa para mai luminoasa, le voi pregati materiale despre cum sa fim mai buni, cum sa ne ajutam mai mult unii pe altii si sa avem incredere ca viata va fi asa cum visam noi, toti copiii… cu multe dulciuri, portocale, cu jocuri si bucurii multe.
In timp, poate reusesc sa descopar si ce talente noi mai au “copiii mei” si vom invata impreuna sa impartasim si celorlati din ele. Pana sa pot face asta mai am si eu de invatat de la profesorii mei Shakespeare School prin workshopuri interesante si traininguri minunate.
